Ciclurile Carnot sunt niste succesiuni de transformari fizice care stau la baza unui sistem ideal. Ciclurile astea nu se cheama cicluri degeaba, caci sunt repetitive. Ideea de baza e sa fie repetitive, altfel nu am mai folosi masinute si nu am mai polua asa mult. Am polua altfel. De ce sunt ciclurile astea perfecte? Unu la mana, au randament foarte mare, bineinteles, nu 100% , ca altfel am contrazice principiile termodinamicii si n-am vrea asta, dar au un randament foarte mare – de unde si denumirea de ideale. In fine, mai special la ciclurile astea, ca de altfel si la celelalte cicluri termodinamice e faptul ca ele desi trec prin aceleasi faze, ceva e totusi diferit mereu. Intotdeauna se schimba ceva si apare ceva nou, astfel incat fiecare parcurge a ciclului e unicata in felul ei. E la fel si totusi diferita.

Ce ne invata fizica prin asta? In afara de cunostiinte de baza pentru a deveni ingineri buni, ne invata ca – oricat de penibil si chiar patetic ar suna – suntem niste ingineri aflati in degradare. Ne schimbam mereu, ne modificam, comportament, opinii, gesturi, limbaj. Totul pentru a ne indrepta inexorabil catre o faza noua a ciclului, o faza neexperimentata pana atunci. Poate asa o sa invatam si noi sa pretuim fiecare moment pentru unicitatea lui, pentru faptul ca atunci erau aliniate stelele intr-un anumit fel si n-o sa se mai intample vreodata acelasi lucru sub aceeasi aliniere a stelelor. Ne face sa ne gandim cat de frumos au cazut florile de cires, cu 5 cm/s si cum n-o sa mai cada in nici o alta zi la fel. Cum sa nu ne gandim si la mereu primele saruturi, atingeri, vorbe, versuri, miros?

Sa stai pe plaja. Sa se miste luna. Sa bata vantul si sa-ti intre nisip in par. Sa visezi. Sa simti.

“Sometimes when I think of her name when it’s only a game

And i need you,

Listen to the words that you say,

It’s getting harder to say

When i need you.

All i needed was the love you have

All i needed for another day

And all i ever knew

Only you.”