Can’t keep it in
January 22, 2008
Ascultand muzica de ani 70 ma gandesc la vremea anilor de dinainte sa ma fi nascut. Anii 70. Muzica buna, oameni interesanti si multa iubire. 
Cum inca ma incadrez, conform normelor, in tiparul adolescentului, ma gandesc la iubirea adolescentina. Nu sunt prost. Sau asta imi place sa cred. Stiu ca nu e totul roz. De fapt, gandindu-ma la Camil Petrescu stiu ca totul nu e roz. El are un fel foarte ciudat de a intelege iubirea. Imi vine in cap acum pasajul din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi cand Stefan Gheorghidiu defineste iubirea. Chiar daca nu mai stiu exact pasajul, stiu ca mi-a placut definitia lui. Poate pentru ca eu nu aveam una si m-am identificat automat cu ea.
Mie imi place Camil Petrescu asta. Adica, uite, in toate romanele lui si operele de teatru, iubirea nu se realizeaza (macar e original). Cuplul e pus mereu in fata despartirii (a frangerii bratelor, cum ar zice prietenul nostru, N.S.). Ma tot intreb de ce. Poate ca a avut o problema cu femeile, poate a fost maltratat in copilarie de dadaca lui, poate singura lui iubire nu l-a iubit asa cum s-a asteptat, poate e misogin, sau poate nu. Oricum, el are un fel foarte ciudat de a intelege “sexul frumos” (nu stiu cine a inventat sintagma femeie = “sex slab” dar putea foarte bine sa fie Petrescu). Din ce-am citit, el considera ca iubirea nu se poate realiza pentru ca femeia e inferioara barbatului si deci intr-o continua incercare de a se ridica la nivelul “sexului puternic” . Pana si personajele din romanele / operele dramatice reflecta ideea asta: intr-o anumita interpretare ( UNDD,INDR: Ela = El + a = completarea masculului, Act Venetian: Alta = nu, nu e un nume italian, chiar e o alta, o oarecare). Omul asta stia oare ce-i iubirea? Chiar daca stia, chiar daca nu, el tot o definea. Acum ma gandesc cum as defini-o eu.
Cum iubesc eu? Cum ar trebui sa iubesc? Cine stabileste cum trebuie sa iubesti? Ce-i aia iubire absoluta?
Imi place sa cred ca iubesc romantic, religios si incerc sa iubesc neconditionat. Ar trebui sa iubesc neegoist. Nimeni. In clasa a IX-a credeam, la fel ca un personaj al lui Camil Petrescu, ca iubirea absoluta e un tot de iubiri mai mici. M-am ars, nu-i asa.
Iubiti-va ba, iubiti-va. Iubiti-va intens, tandru, instantaneu, la lumina lumanarii, in debara sau in masina. Daca nu va place cum iubiti, ascultati muzica. Dupa ceva timp n-o sa va mai trebuiasca muzica. Iubirea voastra o sa fie muzica.
January 22, 2008 at 9:35 pm
“O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie..Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cel emai multe ori te obisnuiesti, greu, la inceput, sa-ti palca femeia fara care mai tarziu nu mai poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un pesiaj. Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica [..] Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma. ”
Mie mi-a placut pasajul asta. Tot la asta te referi si tu?
January 22, 2008 at 9:47 pm
imi place ca in ultimul timp ai inceput sa citesti si ca te identifici cu tot felul de personaje. lucru perfect normal pana la urma, atata timp cat nu ajungi sa intelegi lumea (exclusiv) prin carti. nu ca ar fi un lucru rau, dar dauneaza grav starii de spirit.
vorbind despre originalitatea lui petrescu, o sa repet ceva ce am mai spus candva – totul a fost deja inventat. much like in life, nici in literatura iubirile nu sfarsesc intotdeauna bine. diferenta consta in faptul ca sfarsitul romanului e pecetluit cu mult inainte ca tu sa citesti cartea, in timp ce in viata, it’s up to you. da, eu inca sunt de parere ca totul in viata depinde de alegerile pe care le facem.
so, what’s it gonna be? coffee or tea?
January 23, 2008 at 4:39 pm
Da, exact la ala ma refeream. Nu stiu unde am pus cartea lui Camil Petrescu, dar ma bucur ca l-ai citat.
It’s gonna be yogurt!
I pretty much agree with you, but I’m not totally sure our lives are not somehow guided. I mean, yeah, we get to choose what to do, how to act (let’s not forget about free will), but what if somebody already knows what we are about to do? It’s worth a cup of yogurt and some cookies to discuss it over, isn’t it? 
Cheers!
January 24, 2008 at 12:40 pm
vezi ca laptele se reproceseaza! cat despre vietile noastre fiind cumva “hotarite” deja, asta e o chestie pe care o folosim cu totii atunci cand nu ne convine ce ni se intampla, sau cand nu vrem/nu putem/ne e lene sa do stuff for ourselves. chestii de genul “nu e vina mea ca am intrat in pom, asa a fost sa fie”. dar da, este un subiect destul de subiectiv pe care se poate filosofa mult. over milk and toast and honey.
January 24, 2008 at 8:09 pm
Nu ma refeream absolut deloc la asta, la excuses, dar in fine.
January 25, 2008 at 11:57 pm
tu nu, eu da. e adevarat ca nici eu nu sunt intotdeauna genul “i make my destiny”, dar nu poti nici sa just sit around waiting for it to happen. bine, eu am si problema ca sunt a spoiled little brat caruia nu ii convine sa astepte, dar in principiu, presupun ca life ar trebui sa fie o combinatie intre cele 2 elemente: what we do for ourselves si what “just happens”. si cu asta n-ai cum sa nu fii de acord.
January 26, 2008 at 2:27 pm
Ba uite ca am cum sa nu fiu de acord. N-ai inteles ce am zis. Nu am pomenit nici de scuze, dat vina pe “destin” si nici de asteptat sa pice ceva din cer. Dimpotriva, am zis ca chiar daca suntem liberi sa alegem right from wrong, ce facem de ce nu facem, tot e cineva care are o lista cu fiecare si doar bifeaza diverse actiuni/activitati. That’s all. Tu ai o imagine in cap, eu am alta. A ta e mai ancorata in realitatea, a mea e mai utopica. S-o lasam asa.
January 27, 2008 at 8:42 pm
which is odd, avand in vedere ca tu faci inginerie si eu stiinte sociale.